Motivatia de a deveni terapeut

7.8.2014

Articole > Terapii si initieri

0 comentarii

Tendinta mult prea des intalnita a terapeutilor este de a se vedea mai sanatosi (poate din punct de vedere fizic, poate emotional) si superiori din punct de vedere moral in raport cu pacientii, respectiv clientii lor.

Te vei intreba : ” Cine e persoana care sta in fata mea? De ce si-a ales munca asta ciudata? Ce obtine exact din ea?”…. Ganduri tipice…. Te plimbi din terapeut in terapeut ca la un moment dat sa crezi ca intr-adevar e ceva grav cu tine : ii poti auzi pe terapeutii spirituali ca nu esti pregatit sa te vindeci, ca nu esti pregatit sa auzi anumite informatii, pe doctori ca ai 100 de boli printre care 20 au fost “descoperite” de curand… Uneori, ceea ce fac ei vine in intampinarea propriilor nevoi. Din absolut orice intalnire, consultatie, discutie avem de invatat ca “asa da” sau ca “asa nu”, avem ocazia sa privim din alt unghi, ne pot veni idei salvatoare – fiecare om, implicit fiecare terapeut are darurile sale ca fiinta de esenta divina. Ramane de gasit cel mai potrivit, cel a carui metoda sau practica e cea mai benefica si da cele mai vizibile rezultate in cazul respectiv.

Motivele constiente care izvorasc din compasiune si altruism sunt motive puternice si poate indispensabile pentru a intra intr-o astfel de profesie solicitanta. Dovezi din domeniul etologiei, cercetarii copilului mic si psihologiei experimentale sustin existenta unui potential innascut, preformat pentru comportament altruist, care este motivat independent si are natura nedefensiva.
Insa este naiv sa presupunem ca dorinta de a vindeca este unidimensionala.

Secolul XX ne da o lectie irefutabila, aceea ca specia noastra are o capacitate impresionanta de distructivitate, deci sa fim atenti la tendinta (aici vorbesc de la terapeut pentru terapeut) de negare a partilor intunecate si de concentrare doar asupra intentiilor bune.

Calea de a deveni terapeut profesionist este lunga si anevoioasa, iar procesul de invatare se intinde pana la ultima suflare. Din perspectiva psihanalitica, orice abordare terapeutica ce neglijeaza subconstientul si inconstientul e obligata sa ramana relativ superficiala si sa se concentreze pe eliberarea de simptome si nu pe schimbarea fundamentala. Din punct de vedere spiritual, daca nu rezolvam cauza (incalcarea iubirii de sine, iubirii de aproape, nerespectarea divinului regasit in tot ce ne inconjoara, etc) simptomele se vor agrava, se vor muta sau vor reaparea dupa o aparenta calmare, fiind semnul de a atrage atentia al Sinelui superior ca nu suntem chiar pe drumul cel bun. A face din boala si suferinta prilej de filosofare inseamna mai intai de toate a lua aminte la ceea ele ne descopera referitor la conditia umana. Sanatatea, este adevarat, corespunde starii originare si normale a naturii umane. Niciodata durerea nu apare din senin. Intotdeauna ea este precedata de nenumarate semnale pe care viata ni le trimite, semnale subtile, sincronicitati, asa zise coincidente, care sa ne faca sa intelegem ca nu suntem armoniosi, ca mergem pe o cale gresita, dar de obicei noi le neglijam, ramanand orbi fata de aceste avertizari. Daca aceasta stare persista, intervine boala care este tot un semnal, dar de data aceasta mult mai clar, mai explicit, pe care nu mai putem sa-l ignoram cu atata usurinta. A “asculta” boala, ca si cum ar fi un limbaj, un semnal al organismului catre noi, pentru a intelege cauzele ei, este o modalitate de autocunoastere, de comunicare cu noi insine, in aspectele noastre cele mai profunde si este un prim pas catre vindecare.

Comportamentul uman este puternic influentat de factorii de mediu, sociali, fiziologici (agresivitatea raportata la sex coreleaza cu nivelele de testosteron). Procesul de socializare favorizeaza dezvoltarea comportamentelor, sentimentelor, imaginii de sine care aunt privite ca adecvate genului in cadrul unei culturi date, atfel: femeilor li se cere sa isi inhibe agresivitatea si afisarea nestingherita a nevoilor sexuale, sa fie pasive cu barbatii, sa ii hraneasca pe ceilalti, sa-si cultive atractivitatea, sa mentina o pozitie afectuoasa, echilibrata social si prietenoasa fata de ceilalti. Barbatii sunt indemnati sa fie agresivi in fata unui atac, sa isi apere teritoriul, sa nu ceara ajutorul, sa-si reprime plansul, slabiciunile, anxietatea, sa fie nepasatori si deloc vulnerabili. De la femei se asteapta sa fie deschise emotional, in timp ce barbatii sunt incurajati sa adopte o pozitie distanta interpersonal. Numerosi autori considera ca a deveni terapeut necesita o dezvoltare completa a aspectelor feminine ale personalitatii. Si totusi un barbat adevarat are curajul sa iubeasca, sa sufere, sa isi exprime emotiile, este cel care integreaza femininul si masculinul in deplin echilibru; terapeutii barbati se dovedesc extraordinari in aceeasi masura in care femeile o pot face.

Se considera ca terapeutii au casnicii minunate, copii impecabili, un echilibru total in viata emotionala, relatii de munca remarcabile, realizari intelectuale uimitoare, prieteni fascinanti, energie nelimitata, capacitate inepuizabila de a darui. Daca sunt doar fantezii puse pe spatele terapeutului vazut ca vindecator, ca salvator, ca perfectiune intruchipata? Fiecare persoana ca entitate unica si irepetabila isi poate gasi fericirea si implinirea in cu totul alte moduri de a-si trai viata, in alte vise decat cele la care s-ar astepta unii. Terapeutul este corect sa detina calitatile si studiile corespunzatoare, sa fie profesionist, sa pastreze total confidentialitatea, sa se cunoasca si sa fie in echilibru. Asteptarile nu sunt semn de intelepciune de nici o parte a baricadei pentru ca probabilitatea de dezamagire si autoiluzionare este uriasa, respectiv cea de a pune diagnostice pripite sau de a trage concluzii proiectate.

In ceea ce priveste empatia si a empatiza in mod adecvat cu clientii, terapeutii trebuie sa fie capabili sa se puna in locul celorlalti. Empatia pune in pielea interlocutorului, permite citirea printre randuri, sesizarea indiciilor nu numai in comunicarea verbala, dar si in intonatia vocii, modificarea respiratiei, expresia faciala, gesturi, miscari automate. Aceasta capacitate de empatie necesita abilitatea de extindere a granitelor ego-ului.
Greenson considera ca impulsul de a intelege pacientul isi are originea in dorinta de a intra in interiorul altei fiinte umane. Aceasta tendinta deriva initial din dorinta bebelusului de fuziune simbiotica cu mama.
Numerosi autori au indicat imperativ ca terapeutii sa dobandeasca un anumit echilibru in vietile lor si sa acorde o atentie adecvata vietilor lor personale. A avea grija de alti oameni este o superba forma de adaptare si de a exprima cine esti cu adevarat, dar doar daca exista si grija de sine!

“Pentru oamenii care se iubesc unul pe altul importante sunt implicarea, bucuria si tristetea, dezamagirea si surpriza care trec de la unul la altul”, iar eu adaug : toate acestea in acceptare proprie si a celorlalti.
Menninger spune “vindecarea reprezinta mai mult decat a repara, decat a nu distruge, este a crea”. O perspectiva echilibrata este cea in care pozitivul si negativul, constructivul si distructivul sunt recunoscute.
Aceia care decid sa practice terapii nu-si pot permite sa nu-si exploreze propriile sentimente, dureri, suferinte, temeri, constientul si inconstientul, sa nu-si analizeze alegerile si motivatiile, inclusiv cea de a ajuta si vindeca. Intrebarea clientului “Ce te aduce aici?, De ce esti/ ai devenit terapeut?” este bine sa si-o autoadreseze si doctorul, psihologul sau vindecatorul. Garantat nu e usor si din acest motiv cel mai bine ca astfel de roluri sa ramana o chemare asumata cu intreaga responsabilitate, o reala vocatie.

Comentarii :
...text...




“ Succese infinite, bucurii nesfârşite, uşurinţă şi claritate!
Îmbrăcate toate cu iubire. ”