A păcatui

31.8.2014

Articole > Terapii si initieri

0 comentarii

Nu e om sa nu fi auzit despre “pacat”. Sau despre faptul ca toti “suntem pacatosi”… Multi privesc cu suspiciune acest concept si il atribuie dorintei de dominatie a bisericii, sau dorintei de a-I infricosa pe oameni. Altii insa, iau in serios temenul si se considera vinovati de multe aspecte ale vietii lor. Unii se considera iremediabil niste pacatosi, motiv simplu de invocat cand datorita lipsei de cunostere si/sau lipsei de ambitie, ori lenei, nu si-au implinit o dorinta. De vina e … pacatul. Este sau nu asa?
In fond, ce este pacatul?
Este o greseala a sufletului. Da este. Insa in ce anume consta aceasta. Am sa ies din dogmele bisericii, care intre noi fie vorba uneori are dreptate, “pacatul” ei fiind insa ca nu explica simplu si clar oamenilor anumiti termeni intr-un limbaj accesibil omului modern – si am sa vorbesc din perspectiva spirituala a vietii.
Sa incepem cu inceputul. Deci… sufletul o data ajuns in lumea materiala, incepe sa genereze timp, un timp al vietii noastre pamantene. Din acet motiv timpul e atat de relativ pentru om. Venim aici nu in vacanta – desi unii, putini dintre oameni au venit astfel, dar nu vorbim acum despre acest subiect – venim cu un scop. Mai exact cu scopul de a ne invata lectiile. Lectiile de viata se prezinta sub forma de situatii, intamplari, probleme generate de oameni, oameni printre care ne includem si noi, probleme, pe care noi fiind aici trebuie sa le rezolvam.
Imaginati-va ca ne aflam in fata unui punct nodal al vietii, termen folosit de mine ca sinonim pentru lectie, si putem adopta urmatoarele atitudini:
1. Actionam in sensul rezolvarii problemei si astfel ne-am invatat lectia.
2. Nu actionam, altfel spus, facem un pacat.
Iar pacat e cand:
– Ne irosim timpul daruit cu atata generozitate tocmai pentru a evolua.
– Ne scufundam in lamentari, ezitari, frici si nu actionam. Lectia va aparea mai tarziu sub alta forma, deseori mai problematica.
– Actionam in defavoarea sufletului. Altfel spus, complicam singuri problema. Incepem sa ne cufundam in minciuni, in falsitate, ne punem masti, ne furam singuri caciula crezand ca daca actionam astfel totul e va rezolva de la sine. Nu. Nu se rezolva. Problema e la locul sau.
– Incepem sa dam vina pe altii pentru nereusita noastra, fugind astfel de responsabilitate.
– Incepem sa credem ca altii au reusit datorita unor fapte incorecte si/sau datorita norocului, fapt pentru care ii invidiem, ii barfim, ii criticam. Nu-I iertam. Nu ne detasam de ei. Nu ar trebui sa ne intereseze prea mult ce fac altii… e lectia lor.
– Insa cel mai mare pacat e auto invinovatirea, urmata deseori de caderea intr-o stare de depresie, adica intr-o lipsa de speranta, in neincredere fata de viitor. Depresia este trairea in trecut, regretul perpetuu. Altfel spus deznadejdea. Neiertarea propriei persoane este cel mai mare pacat fata de suflet.

Si astfel ajungem sa nu evoluam spiritual, astfel ajungem sa pierdem lucrul cel mai pretios – TIMPUL. Iar cel mai mare pacat omenesc este pierderea timpului sau. Acel timp pe care ar fi putut sa-l petreaca in pace, bucurie, implinire chiar aici pe Pamant. Acel timp oferit de suflet pentru a fi fericiti. Pentru ca o data o lectie invatata viata intra pe fagasul ei, ajungem sa ne cunoastem menirea si mai ales, ajungem sa o transformam in viata. Urmatoarele lectii nu vor lipsi, insa ele chiar daca sunt mai provocatoare sunt mult mai usor de inteles si de rezolvat pentru suflet. Si… e pacat sa nu le rezolvam.

Un singur lucru e necesar sa intelegem. Nu pacatuim fata de nimeni altcineva, nu pacatuim fata de Dumnezeu, timpul lui Dumnezeu e infinit. Pacatul se raporteaza la propriul suflet. Fata de propriul suflet gresim cand alegem sa stagnam, sa nu evoluam.

Sursa: Carla Von Vlad http://www.lumeaspirituala.ro/viata&suflet/pacat.htm

 

Comentarii :
...text...




“ Succese infinite, bucurii nesfârşite, uşurinţă şi claritate!
Îmbrăcate toate cu iubire. ”